Ancheta Liga Pariorilor despre implicarea personajelor conectate la Superliga, inclusiv jucători, la pariurile sportive, continuă azi cu un episod care aduce informații spectaculoase în cazul portarului FCU Craiova, Sorin Mogoșanu.
Acesta a confirmat în exclusivitate pentru ProSport faptul că a deținut un cont pe numele său la o casă de pariuri online, dar a specificat clar că a fost dedicat exclusiv „păcănelelor” și că a fost deschis „demult”, atât de demult încât nu-și mai amintește când. Confirmat oficial de FRF, cazul său capătă azi o nouă turnură!
Sursele noastre vin cu detalii care contrazic versiunea portarului din Superliga și poziționează clar, în timp, momentul în care contul pe numele său a fost deschis. Mai mult, indică faptul că s-ar fi pariat pe meciuri de fotbal, inclusiv unele din competiții organizate în România!
Confruntat cu informația că de pe un cont online cu numele său s-ar fi efectuat peste 50 de pariuri sportive, portarul formației patronate de Adrian Mititelu a avut o reacție fermă, într-un interviu ale cărui principale repere sunt evidențiate mai jos. Punctul de vedere al lui Sorin Mogoșanu a devenit clar după ce s-a interesat, în dialog cu noi, la ce agenție de pariuri online ne referim. Deși neagă că ar fi avut mai multe conturi. Iată principalele idei ale poziției portarului FCU Craiova:
FRF a confirmat la solicitarea ProSport faptul că există o anchetă în desfășurare, Adrian Mititelu s-a declarat stupefiat, iar sursele noastre completează azi întregul tablou cu elemente care dau peste cap declarațiile lui Sorin Mogoșanu.
Când a fost deschis contul la agenția de pariuri online pe numele lui Sorin Mogoșanu, portarul FCU Craiova? Apar primele date care poziționează exact în timp acest moment important:
Putem confirma că acest cont, pe numele lui, a fost deschis în luna aprilie 2023, așadar anul trecut
Așadar, greu de crezut că portarul din Superliga, aflat pe foaia de joc a FCU Craiova inclusiv în ultima etapă, deplasarea la Rapid București, nu își mai amintește când a fost deschis contul. De ce ar evita să specifice aceste detalii? Poate pentru că ar fi vorba de pariuri pe fotbal și competiții din România, nu doar„păcănele”?
Continuă informațiile noi oferite de sursele noastre în ancheta Liga Pariorilor:
Sunt peste 50 de pariuri online efectuate de pe acest cont și s-a pariat pe fotbal, este vorba și de meciuri ale echipelor de fotbal din România, din competiții oficiale organizate în România
ProSport a demarat această anchetă pe baza informațiilor care aruncă o nouă lumină asupra campionatul intern. Dacă până azi cele mai multe cazuri în care personajele din fotbalul nostru au fost angrenate în pariuri sportive proveneau din eșaloanele inferioare, ancheta Liga Pariorilor se referă exclusiv la personaje conectate, prin diferite moduri, la nivelul Superligii.
Ancheta cuprinde mai multe episoade, alături de reacții în exclusivitate ale celor implicați și de efectele, pas cu pas, pe care dezvăluirile noastre le vor avea.
Descoperă mai jos, în integralitate, episoadele de până acum din Liga Pariorilor:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER